La 6.15 a.m., un cercetaş mă scoase pe poarta vestică a taberei şi porni cu peste o sută de kilometri la oră. Ierburi de tot felul zburau în trombă de sub perna de aer, făcându-ne să semănăm cu o tornadă în miniatură. Le-am repetat piloţilor coordonatele văgăunii în care trebuia să ajungem, iar ei clătinară din cap sincronizaţi, indulgenţi ca doi tineri cumsecade care trebuie să ducă un boşorog la plimbare prin parc. M-am lăsat pe spătarul fotoliului şi am conectat translatorul, hotărât să-mi completez cunoştinţele de taiană o dată cu somnul de dimineaţă. Frânturi de vise mi-au dat târcoale, dar nimic coerent nu s-a închegat din aceste fantasme. Şi, din cauza beţiilor recente, câteva cuvinte taiene mi s-au întipărit în memorie incorect.
M-am trezit buimac. Unul dintre piloţi mă scutura cu blândeţe.
- Ajungem în zece minute, dom’ profesor…
Peisajul se schimbase radical. Locul stepei fusese luat de lunca fluviului Taisa. Goneam în întâmpinarea undelor mâloase, galbene, iar pe celălalt mal alternau dealuri şi văi înguste.
- Uite! făcu pilotul.
Dinaintea cercetaşului fugea un stol mare de păsări tai, răsărit de nicăieri, zece, poate cincisprezece mii de făpturi brun-cenuşii, alergând toate în aceeaşi direcţie. A trebuit să încetinim, fiindcă protejatele soarelui Aldan nu-şi schimbau direcţia, şi în doar câteva secunde ne-am aflat în mijlocul stolului… Citeste tot articolul pe sursa originala